Familii înrudite


Începând cu anul 1730, timp de  aproape trei secole, familia Mărgărit s-a înrudit, atât prin legături de sânge, cât și prin alianță,  printre altele, cu următoarele familii:

Fusea / Fussea;

Voinescu;

Brătescu;

Pătrașcu;

Dinu-Dorobanțu;

Avădanei;

Passero;

Ivănescu;

Onicescu;

Marmandiu;

Pitiș;

Slavu;

Munteanu;

Enescu;

Facco.

 

FAMILIA FUSEA/ FUSSEA

Familia Fusea iși face apariția în viața publică a orașului Târgoviște încă de la finele secolului al XVII – lea, dar crește în importanță, prin implicare socială și activitățile de natură economică pe care le desfășoară, începând cu primele decenii ale veacului următor.

În timpul războiului turco-austriac (1736-1739), când “intrând armiile puternicilor împărati într-acest ticălos pământ” au facut “multă pagubă… la toata poliția, cu aprindere de foc și cu robii și cu mulțimi de jafuri”. Din documente se constată că după distrugeri, negustorii locali s-au refăcut, la mijlocul secolului al XVIII-lea piața fiind dominată de câteva familii importante, printre care și familia Fusea.

Primul membru mai cunoscut al familiei, Șerban Fusea și soția sa Stanca au avut 6 copii: Negoiță, Constantin, Ion, Safta, Maria și Duminecă, stareța Schitului Fusea.

Serban Fusea, alaturi de sotia sa, Stanca, in calitate de ctitori ai bisericii din Pietrosita.

Șerban Fusea, alături de soția sa, Stanca, în calitate de ctitori ai bisericii din Pietroșița.

Mare proprietar de munți, solicitați pentru pășunat de păstorii brăneni, Șerban Fusea a organizat împreună cu fiul său Negoiță și cu  Biv Treti Logofătul Cârstea Voinescu, soțul fiicei sale Safta, o Casă de Comerț, care a stabilit stranse relații cu importanți negustori brașoveni.

Casa Fusea - sec. al XVIII - lea

Casa Fusea – sec. al XVIII – lea

Dintre târgovișteni  Cârstea Voinescu se evidențiază, ocupând o poziție dominantă; este consultat în privința mărfii ce urma să fie cumpărată la “Țarigrad”, fiind de nenumărate ori ” de mult ajutor cu vorbirile”, în scopul rezolvării problemelor ivite. De asemenea, dispune de intermediari precum “chir Thănase băcan”, considerat “omul jupânului Cîrstichi Voinescu”.

La 6 august 1776, boierul Cârstea Voinescu avea de primit sume importante de bani de la “jupân Petcuț”, ceea ce arată amploarea și statornicia legăturilor comerciale.

Despre relațiile de afaceri cu socrul său, Șerban Fusea, aflăm cum “au avut pe acele vremi alișverișuri cu socră său, dar încă în viață fiind, s-au socotit amândoi și s-au izbrănit prin zapis, care zapis s-au scris cu însuși slova ceauș Radului cumnatul dumisale cel mare”.

Negoiță Fusea, căsătorit cu Ilinca, fiica Starostelui de negustori Mărgărit din București, este întâlnit prin documentele brașovene, dar mai rar.

Acesta a fost ctitor de biserici, dar s-a implicat de asemenea și  în repararea a numeroase lăcașe de cult  preexistente: „Sf. Paraschiva” din Târgoviște,  biserica din Pietroșița, construită între anii 1765-1767, avându-l ca pictor pe “Ionu zugravu ot Brașovu”, bisericile din Brănești, Bezdead, Schitul Fusea, ctitorit împreună cu tatăl său, Șerban Fusea.

Biserica din Pietrosita - Adormirea Maicii Domnului

Biserica din Pietroșița – Adormirea Maicii Domnului (1765 – 1767)

La 1788 “începându-se răzmirița” între Austria și Imperiul Otoman, păstorii din Transilvania au mers cu oile “în niște munți pe hotaru Țării Românești ai unui boier anume Cârstea Voinescu”. Încă “începându a umbla turci pe la munte…” aceștia s-au retras fără să folosească pașunea. Acum se plângeau că boierul cerea” să-i plătim pașunea muntelui”.

Printre posesiunile familiei se afla și satul Fusea. Acesta   și-a luat numele de la proprietarul moșiei pe care se afla, respectiv Cristache Fusea (1820-1890), fost deputat în Divanul Ad-hoc la1859, descendent al boierului Dumitrașcu Fusea (1670 – 1750). Moșia Fusea s-a desprins din moșia Dâmbovicioara și reprezenta acea parte de pământ cu care a fost înzestrată Maria Dâmboviceanu la căsătoria sa cu boierul Cristache.

Printre rudele directe sau prin alianţă ale familiei Fusea se mai numără:

Grigore Alexandrescu, prin mama sa, Maria Fusea, Paharnic, poet, fabulist  căsătorit cu Raluca, fiica Banului Toma Stamatin, ctitor al bisericii „Sfinții Voievozi – Stamatinești” (1789 – 1798). Din căsătoria celor doi, a rezultat o fata, Anghelina. (Stamatineștii, ale căror rădăcini coboară până la un Armaș al lui Ștefan cel Mare, erau înrudiți printre altele, cu familiile Millo, Rosetti și Sion).

Ion Alexandru Brătescu – Voinești, strănepotul lui Negoiță Fusea și al Ilincăi, scriitor, judecator, membru al Academiei Române.

Nicolae  Andronescu, Logofat, Președintele Sfatului Orășenesc (Primar) Târgoviște între anii 1831-1832.

Constantin Fusea Președintele Sfatului Orășenesc (Primar) Târgoviște între anii 1860-1861.

 

Niță Fusea Președintele Sfatului Orășenesc (Primar) Târgoviște între anii 1876-1877 și 1878-1880.

Ecaterina, fiica lui Stelian R. Dudău și a Teodorei Andronescu, căsătorită cu Mihai Cornescu, fiul generalului Ion Cornescu.

IMG_20181204_110803_810

Smaranda Gheorghiu

 

Smaranda Gheorghiu (Maica Smara), descendentă a familiilor boierești Andronescu și Vlădescu, (sec. al XVI-lea) institutoare, om de litere, protectoare a învățământului românesc. Zoe Gârbea Tomellini, fiica Maicii Smara și soția Consulului General al României la Genova și sora sa, Magdalena, ing. Păunescu.

Constantin Andronescu, medic, profesor universitar, fratele Smarandei Gheorghiu, căsătorit cu Principesa Alice Ghika, dând naștere ramurii Andronescu-Ghika.

 

 

FAMILIA DINU-DOROBANȚU

Primul membru cunoscut al acestei familii este Nicolae Dinu, ce traia în anul 1790, în satul Viforâta.

Unul din fiii săi, ce se numea tot Nicolae (n.1828 – m.1930), a luptat în Războiul de Independență de la 1877. La finele secolului al XIX-lea, acesta a ocupat o perioada și  funcția de Primar al comunei Viforâta.

 A avut 3 fete și 2 băieți, după cum urmează: Smaranda, (n. 1872) căsătorită cu Ioniță Pascale (n. 1869 – d. 1943),  Neacșa, căsătorită cu Ioniță Mărgărit, Maria, căsătorită cu Niță Dumitru, Gheorghe, funcționar și Vasile, subofițer căsătorit cu Luxița.

Printre urmașii acestora se numără:

Gheorghe Pascale, colonel, având studii de specializare La Academia Militară  Saint – Cyr – Franța; profesor de matematică al M.S. Mihai I de Hohenzollern – Sigmaringen, căsătorit cu Mioara Șerbescu, profesoară de limba franceză, sora colonelului de Stat Major și ulterior, generalului Șerbescu. Fiul lor, Ovidiu Pascale, medic primar în București, căsătorit cu Daria, avocat, având la randul lor o fiica Alina.

Nicolae Pascale, colonel, șef de unitate,   căsătorit cu Attilia Facco, profesoară, fiica lui Riccardo Facco, antreprenor de lucrări publice.

Salomeea Pascale, învățătoare, căsătorită cu Dumitru Sanda, profesor de limba și literatura română, director de școală.

Mihaela Sanda, (n. 1961) licențiată în biologie și biochimie în cadrul Universității București; studii postuniversitare la Budapesta și un doctorat în S.U.A. Stabilită în Miami.

Emanuela Sanda, (n.1967), absolventă a Facultații de Medicină din Craiova, căsătorită cu Șandru Alin, inginer.

Aurelia Sanda (n.1939), profesoară și director de liceu în Sinaia, căsătorita cu Radu Ghica Moise, profesor, poet, autor al unor monografii despre  Sinaia, director al Casei de Cultură a municipiului Sinaia,  cetățean de onoare al acestui oras din 26.02.2004, nepotul  moșneanului Dumitru Ghica Moise, din Lopătari-Buzău, erou în Primul Război Mondial.

Ecaterina Pascale, căsătorită cu Victor Bârloiu, proprietar fabrică de cherestea, fiul Mariei și al negustorului Dumitru Bârloiu de la Rucăr. Înrudit cu aceștia este și generalul Viorel Bârloiu, doctor în științe militare, Consilier de Stat, secretar al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, ofițer al Ordinului „Steaua României” și cavaler al „Legiunii de Onoare”.

Alexandrina Pascale, învățătoare, căsătorită cu Traian Furtună, profesor de matematică, director de școală.

Cornelia Pascale, inginer chimist.

Rodica Pascale, inginer, căsătorită cu Ioan Dobrică, inginer, fiul avocatului Ilie Dobrică, director Banca Comercială și Industrială și al doctoriței Dobrică.

331569_287405901286038_1553683398_o

Casa general Ilie Dobrică (c.1928), ulterior devenită Centrul miltar Dâmbovița

 Constantin  Pascale (n. 1917 – d. 1952), căpitan de aviație la Timișoara.

 Alexandru Pascale (n.1918 – d. 1944), mort pe câmpul de lupta al celui de-al Doilea Război Mondial, la numai 26 de ani, cu gradul de sublocotenent.

Mândra Luminița Maria Pascale, inginer constructor, căsătorită cu Ion Șelaru, inginer constructor, având un fiu, Vladimir Mihai  Șelaru, inginer constructor, economist, Deputy General Manager al Bank of Cyprus România, branch manager Finansbank România, vice-președinte UniCredit Leasing România, căsătorit cu Anca Monica, inginer, și o fiică, Romanița, jurist și economist, măritată cu agronomul grec Charalampos Paraskevopoulos, doctor în microbiologie.

Domnica Sanda, inginer, căsătorită cu George, inginer silvic, Aurelia Sanda profesoară, Mihai Sanda inginer.

Cornelia Bârloiu, (n. 1940) terapeut, locuiește în S.U.A., la Boston.

Maria  Bârloiu (n. 1938) farmacistă, sora precedentei, căsătorită cu Constantin Dănău (n. 1926 – d.1995), inginer agronom, având fiu pe Radu, (n.1957)  inginer mecanic, căsătorit cu Stela, inginer mecanic. Fiii lor sunt: Victor (n. 1987) licențiat în Finance Business la Universitatea din Washington D.C.  și Daniela (n. 1992), absolventă a Facultății de Arhitectură din New York, unde familia este stabilită din deceniul șapte al secolului trecut.

Rodica Furtună, profesoară de franceză, director de școală, căsătorită cu Dragomir Ioan Anton (n.1923 – d. 2007),  inginer proiectant.

Elisabeta Dumitru, căsătorită cu Gheorghe Simionescu, funcționar.

Gheorghe Dumitru, ofițer de aviație.

Maria Grodnischi, născută Simionescu medic reumatolog, căsătorita cu Dan Grodnischi, farmacist, având o fiică medic.

Angela Dinu-Dorobanțu, căsătorită cu Veleki, subofițer.

Tita Dinu-Dorobanțu, căsătorita cu Roșu, subofițer. Fiica acestora, Aghatia Roșu, farmacistă, căsătorită cu Ionel Pitiș, inginer, consilier local, directorul întreprinderii “Steaua electrică” – Fieni, proprietar fermă pomicolă și zootehnică, fiul moșierului Paul Pitiș și strănepotul lui Tudorache Pitiș, proprietarul hanului și teatrului „Pitiș”.

Maria Pascale, căsătorită cu Vasile Pătrașcu, subofițer.

Mariana Pătrașcu, căsătorită cu Gheorghe Oțelea, căpitan, contabil-șef .

Mihai Pătrașcu, inginer de mine, director al Stației de Cercetări Miniere Petroșani,  căsătorit cu Adela Varga, învățătoare.

Ștefan Oțelea, inginer, director fabrică de mobilă, căsătorit cu Ana, inginer, consilier în cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, având fiu pe Ion Georgian, consilier juridic, consilier HVB Bank.

Codruț Munteanu, doctor în științe medicale, specializat în chirurgie endocrină; Director al Centrului Medical de Diagnostic și Tratament „Munposan ’94”; Decorat în 2004 cu „Crucea Patriarhală pentru Mireni” de către P.F. Teoctist, căsătorit cu Mara Munteanu, doctor endocrinolog.

Elena Pascale, căsătorită cu Nicolae Brabete având de fii pe : Vasile Brabete, (Coco) (n. 1925 – d. 1995) colonel, medic militar, căsătorit cu Georgeta;

Aurica (Ita), (n. 1923 – d. 2003), economist, căsătorită cu Stănescu Dumitru, profesor de limba și literatura română, având o fiică Ileana Rodica (n. 1958) inginer chimist, căsătorită cu Filip Petre Corneliu (n. 1960) inginer electromecanic naval.

Petre Valentin Filip, având studii de Farmacie la Montreal, Canada, unde s-a stabilit cu familia, având dublă cetațenie din anul 2003.

Constantin, economist, contabil-șef, căsătorit cu Elena Mocanu, învățătoare. Nepoata lor, Medeea Laura (n. 1976), consilier de probațiune în cadrul Ministerului Justiției. 

 

FAMILIILE IVĂNESCU ȘI ONICESCU

Familia Ivănescu este originară din satul Vutcani, fostul județ Fălciu, actual Vaslui.
În fapt, o adevărată dinastie intelectuală, din rândurile acesteia s-au remarcat, încă de la finele secolului al XIX-lea, numeroase personalități de primă mărime, sau chiar deschizători de drumuri în diverse domenii.

Cel dintâi despre care avem cunoștință că a purtat acest nume de familie, este Constantin, născut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Acesta era notar al comunei Creţeşti (lângă Huşi, jud. Vaslui). Fiul său, Petru Ivănescu, era în primii ani ai secolului XX,  grefier la judecătoria din Vutcani și a fost căsătorit cu Agripina, fiica lui Dimitrie şi a Ecaterinei Stanciu. Aceștia au avut 5 copii dintre care amintim pe Gheorghe, Maria, căsătorită Niţu, stabilită la Iaşi,  Cezar,  profesor de matematică la Târgovişte și Dumitru, tatăl poetului Cezar Ivănescu.

Cel mai cunoscut membru al familiei, este, fără indoială, Cezar Ivănescu, (1941–2008), al doilea fiu al Xantipei, născută Naum, dintr-o familie de origine albaneză din orașul Korcea, venită în Moldova la inceputul secolului al XIX-lea şi al lui Dumitru Ivănescu, moșier. Acesta a fost poet, eseist, traducător, director al Editurii Junimea, comandor al Ordinului Steaua României, cetățean de onoare al orașului Botoșani (2000), Bârlad (1999) deținător al celor mai importante premii care se acordă în România, printre care: Marele Premiu al Festivalului Național de poezie „Mihai Eminescu“ (1968, ediția întâi), Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1981), Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu”, Opera Omnia (1999), Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1992), Marele Premiu al Festivalului Internațional „Nopțile de Poezie de la Curtea de Argeș” (2004) ș.a. Cezar Ivănescu este apreciat de critica literară ca fiind… „O adevărată voce de mare poet” (Marin Preda, 1975), „poeta magnus” (Petru Creția, 1990), „cel mai mare poet român, poate, de la Eminescu încoace” (2008). Acesta a fost căsătorit cu Maria Ivănescu, traducător. O adoptă pe Clara, fiica prietenului său, poetul Petru Aruștei.

13606545_1025775210790952_9197787879962927439_n

 

Alți membri marcanți ai familiei:

Dumitru Ivănescu, fratele lui Cezar, (1939 – 2011), cercetător ştiinţific I în cadrul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol“ din Iaşi al Academiei Române, doctor în ştiinţe umaniste al Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, membru în Colegiul şi Consiliul de conducere al „Revistei Arhivelor“ (1969-1987), în Comisia pentru evaluarea documentelor din patrimoniul naţional (1981-1987), în Comisia ştiinţifică pentru probleme arhivistice (1981-1987), în Colegiul ştiinţific al Anuarului Institutului de Istorie “A. D. Xenopol”, în Comisia mixtă româno-rusă în problema tezaurului românesc aflat la Moscova, în Comisia de experţi-evaluatori la Ministerul Educaţiei şi Cercetării (din 2002). Coordonator al colecţiilor „Acta et testimonia” (Fundaţia Academică „A. D. Xenopol“) şi „Historia Magistrae Vitae” (împreună cu Dumitru Vitcu, la Editura Junimea din Iaşi). Conducător de doctoranzi (din 2002) în domeniul istoriei moderne a românilor. Premiul „Mihail Kogălniceanu“ al Academiei Române (2003) pentru lucrarea “Alexandru Ioan Cuza în conştiinţa posterităţii”.

Gheorghe Ivănescu, (1912 – 1987), studii postuniversitare la École Pratique des Hautes Études din Paris (1934-1935) și la Școala Română din Roma (1935-1937). Doctor în filologie (1945). Devine asistent universitar, apoi profesor la Universitatea din Iași (1945-1952), cercetător științific, profesor de lingvistică romanică și generală la Universitatea din Timișoara (1962-1969), profesor de lingvistică românească și indo-europeană la Universitatea din Craiova (1969-1971), după care revine la Universitatea din Iași, ca profesor de lingvistică indo-europeană. Director al Sectorului de Lingvistică din cadrul Bazei de Cercetări științifice din Timișoara a Academiei Române.
În 1965 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

Vărul primar al acestuia, Aurel Ivănescu, germanist, poet, gazetar. A publicat printre altele și o carte de poezii “ Cetatea cu flamuri albe”, dedicată fratelui său, Dumitru Ivănescu, tatăl lui Cezar.

Iorgu Ivănescu, avocat în Huși. Decesul acestuia a survenit la 19 octombrie 1926, în urma unei agresiuni. Cazul a fost foarte mediatizat în presa vremii. “Toată lumea huşană, indiferent de culoarea politică, regretă moartea tragică a lui Ivănescu care era un suflet bun, îndatoritor şi prietenos.“ (cit. din art. Cum a fost ucis avocatul Ivănescu).

O alta personalitate a familiei a fost de această dată, matematicianul  Cezar Ivănescu. A absolvit Facultatea de Matematică din cadrul Universității din Iași. Aici l-a avut profesor pe academicianul Grigore Moisil cu care a colaborat, ulterior, până la finalul carierei didactice.
La absolvirea facultății, în urma examenului pentru definitivat, a ales Liceul Militar Mănăstirea Dealu Târgoviște unde și-a început activitatea didactică. După cel de-al doilea război mondial a activat ca profesor și director la Liceul “Ienachiță Văcărescu” și ulterior ca profesor al Liceului “Carabella” . A fost președintele filialei de matematică Dâmbovița până la retragerea din activitatea didactică. Profesorul Cezar Ivănescu a fost declarat postmortem cetățean de onoare al orașului Târgoviște și în memoria sa se organizează anual concursul de matematică interjudețean, care îi poartă numele.

Fiul său, Octav Ivănescu, informatician, director companie IT, este căsătorit cu Florina Consuela Ivănescu, șef serviciu în Ministerul Transporturilor, Director comercial CFR,  Director Financiar CFR, descendentă prin mama sa, a familiei Mărgărit.

Printre alte rude ale familiei Ivănescu, mai sunt de menționat:

Victor Roman (1937-1995), sculptor. În 1963 a obținut premiul de sculptură a Uniunii Artiștilor Plastici din România. În 1968, s-a mutat în Franţa, în Nogent sur Marne. Căsătorit cu pictorița Dana Roman, fiica Mariei Constantinescu, n. Ivanescu.

Creații ale sculptorului Victor Roman.

 

Expoziție Dana și Victor Roman – Institutul Cultural Român, Paris

Înrudit de aproape cu familia Ivănescu, a fost și academicianul Octav Onicescu (1892 – 1983), fiul Anei n. Schipor și al lui Vlad Onicescu. Matematician, este întemeietorul şcolii româneşti de calculul probabilităţilor și fondatorul şcolii româneşti de statistică. Opera sa ştiinţifică cuprinde un important număr de lucrări de mare valoare, între care: „Calculul probabilităţilor” – 1956, „Principiile teoriei probabilitâţilor” – 1969, „Numere şi sisteme aleatoare” – 1962 şi „Mecanica invariativă şi cosmologică” – 1974.
A introdus conceptul de „lanț cu legături complete”, cea mai importantă contribuție românească în teoria probabilităților. A fost autor al unei noi varietăți de mecanică: „Mecanica invariantivă Onicescu”. De asemenea, a fost deputat de Botoșani, rector al Academiei de Educație Fizică, președinte al Casei Generale de Pensii, președinte al societății “Amiciția Italo-Română”, președinte la Industria Optică Română, președinte la Creditul Industrial, președinte al Casei de Finanțare și Amortizare. A fost căsătorit cu Luigia Zorio, fiica inginerului italian Michele Zorio, cel care a creat sistemul de alimentare cu apă al orașelor Iași și Botoșani. 

150px-Onicescu

 

Octav Onicescu, alaturi de sotia sa.

Fiii lor sunt dr. Dan Onicescu și dr. Mircea Onicescu.

S-a scris mult despre această mare personalitate a științei românești, dar foarte puțin despre familia sa. În “Memorii”, academicianul evocă diverși membri ai familiei sau ai unor familii înrudite. Pornind de la aceste informații, vom prezenta, în rândurile care urmează, aspecte genealogice interesante despre alți membri ai familiei și înrudirile lor prin alianță.

Primul membru cunoscut al acestei familii, este Anton Onicescu : sameș al ținutului Botoșani, la 1832, avându-l cumnat pe Teodor Buzdugan. În 1839 Anton era menționat ca „locul-ţiitoriu de derector Trebunalului Creminalicesc: paharnic”. A avut o fiică, Elencu.
Acesta era înrudit de asemenea, cu familia Hasnaș.

Tot în “Memoriile” sale, academicianul Onicescu amintește de o vizită pe care i-a făcut-o în 1927 unchiul tatălui său, Leon Onicescu, oferind și o scurtă descriere: “Mai mult decât nonagenar, dar foarte prezent și la minte și la trup, cel mai bun șahist, încă, din Roman (așa spuneau concetățenii lui) – acesta era Leon Onicescu”. El a fost administratorul ospiciului de la Mânăstirea Neamț, unde era internat Mihai Eminescu din noiembrie 1886 până în aprilie 1887.
Avocatul Gheorghe Bojincu, fost coleg al lui Eminescu la Gimnaziul din Botoșani, la un moment dat și director al Spitalului “Sf. Spiridon” din Botoşani, afirma că… “l-am regăsit prin martie, (pe Mihai Eminescu) în Mănăstirea Neamţ, unde fusese internat încă din noiembrie 1886, cum îmi spunea el singur. Intendent era o rudă a mea, Leon Onicescu, acum pensionar la Vaslui, şi care l-a tratat foarte bine. Se plângea că a fost internat ca nebun, protestând că n-a fost nebun. Doctor era, titular, Dr. Ursulescu, care venea o dată sau de două ori pe săptămână. În Stabiliment funcţiona ca un fel de medic, în permanenţă, Balomir. Cât am stat eu, în casă chiar la Onicescu, unde Eminescu lua masa regulat, am avut impresia că era perfect sănătos. Doctorul spitalului declarase şi el că poate să părăsească oricând azilul – însă nu avea mijloace cu ce să plece”.

Constantin Onicescu, bunicul academicianului, a fost subprefect și moșier. Un frate al său, Teodor, era de asemenea, moșier și primar la Dîngeni.
Vlad Onicescu, tatăl academicianului, a fost căsătorit cu Ana Schipor, care avea la rândul ei rude din familiile Stavrăt, Sălceanu, Niculiță și Voronca.

In legătură cu membri unora din aceste familii, găsim informații surprinzătoare în Marea Arhondologie a boierilor Moldovei. (1835-1856), în Monografia orașului Botoșani precum și in Arhondologia Moldovei, a paharnicului Constantin Sion, după cum urmează:

SCHIPOR

Aflam mai întâi despre un Gheorghe sin (fiu al lui) Ion Schipor, moldovean, născut la Suceava, în Bucovina. A venit în Moldova în 1808, fiind dat la meștesugul blănăriei, de maica sa, în Botoșani. E nascut la 1792. E însurat cu Agurița, fata lui Hagi Manole din Suceava. Are 2 copii. Breasla: chetrariu. Șade în mahalaua Sf. Spiridon. Are și un loc sterp, al sau de veci, tot în mahalaua Sf. Spiridon. Breasla chetrar”. Peste câteva decenii, descoperim membri ai acestei familii, poate chiar urmași direcți ai lui Gheorghe sin Ion Schipor, purtând titluri boierești:

Haralamb: „după anafora(oa) Logof(eţiei) no. 3959: pitar”, 3525/16.02.1849 (B/236); „şef de masă în Departamentul) Dreptăţii: cam(ina)r”, 209/24.04.1852; „şef de masă în Departamentul) Dreptăţii: com(i)s”, 1418/21.09.1855 (C/598 v.)
Teodor: „amploaiat Isprăv(niciei) de Botoşani: sulger”, 330/21.06.1852 (C/511)

Contemporani cu Octav Onicescu din aceasta familie sunt Teodor Schipor, fratele bunicului său matern, Alexandru Schipor, general de jandarmi, Miluță Schipor, tot general, Maria Schipor, căsătorită cu arhitectul de origine italiană Gallino, Profirița Schipor, căsătorită Teodoru.

SĂLCEANU

„Moldoveni, mazili vechi și răzeși de la Sălceni, ținutul Tutovei. Au fost un Ștefan Sălceanu, vătav la vornicul Dumitrachi Bogdan, carele avend un ficior Manolachi, s’au făcut sărdariu la Ioan Vodă Sturza”. Alți membri ai acestei familii au fost :
Alecu: „pentru serviţii: şătr(ar)”, 768/22.05.1853 (C/17 v.)
Gheorghi: „după izvod: jâg(ni)cer” (A/159)
Manolachi: „după izvod: sărd(a)r” (B/100 v.).

STAVRĂT

Ioan: „profesor de ghimnazie: stol(ni)c”, 841/21.04.1839 (A/288).

Contemporane ale academicianului, din familiile Sălceanu și Stavrăt, sunt Aneta Sălceanu, o vară a mamei sale și mama ei, născută Stavrăt.

CIULEI

Înrudiri interesante apar prin intermediul familiei Ciulei și Cocotă/ Kokata/ Kocută, cu familii precum Tăutu, Buzilă, Sălceanu, Gorovei, Kogălniceanu, Pillat, ( familia poetului Ion Pillat ) – Victoria Gorovei (1862-1903), o vara a genealogistului Artur Gorovei, a fost măritată cu Alexandru Cocută, un Gheorghe Cocotă a fost căsătorit cu Nastasia Pilat, iar  Iancu Kocută, spătar, a fost căsătorit cu Maria, sora  vornicului Ilie Kogălniceanu, tatăl lui Mihail Kogălniceanu. 

Casa Jenica Ciulei

Casa Jenică Ciulei

Familia Onicescu s-a înrudit cu familia Ciulei, prin Jenică Ciulei, mare propietar. Copiii acestuia, Alexandru, Speranța și Constantin erau veri ai viitorului academician.

Alexandru, a fost căsătorit cu Ana, fiica generalului Alexandru Lambrino și a Mariei Greceanu.

Soțul Speranței a fost Gheorghe Ionescu-Șișești, agronom, care începând cu anul 1925, a devenit membru corespondent, iar în 1935 a devenit membru titular al Academiei Române. Vicepreşedinte al Academiei Române de la data de 25 mai 1936. A mai ocupat această funcţie  între anii 1938 şi 1941, respectiv 1959 şi 1961. În anul 1961, a fost ales Preşedinte al Societăţii Naţionale Române pentru Ştiinţele Solului, pe care a condus-o până la sfârşitul vieţii. A fost ministru al agriculturii în perioada 1931-1932, 1937-1938 şi 1939-1940. Cavaler sau ofiter al mai multor ordine: “Steaua României”; “Coroana României”; “Croix de Commandeur de L’Ordre de Merite agricole”; “Chevalier de la Legion d’Honneur”; “Steaua României cl. I”, “Grand officier de la Legion d’Honneur”.   

Nicolae Ionescu-Șișești (1888- 1954) medic neurolog, profesor de Neurologie la Facultatea de Medicină din București, director al Clinicii de Neurologie a Spitalului Colentina-București, iar începand din 1939, membru corespondent al Academiei Române, a fost fratele acestuia.   

Printre membrii  familiei Ciulei se mai numară:
Costachi: „după izvod: stol(ni)c” (B/37)
Costachi: „amploaiat Eforii Capitalii: sluger”, 311/19.06.1852 (C/275)
Dimitri: „pentru îndeletnicire în lucrare Comisiei revizuitoare graniţii despre
Austria: sluger”, 1643/24.12.1842 (A/217)
Dimitrie: „pentru servicii: clucer”, 1148/25.01.1855 (C/139 v.)
Iancu: „pentru slujbă: sărd(a)r”, 1155/10.10.1840 (A/294 v.)
Neculai: „după anaforaoa Depart(amentului) din Lăuntru cu no. 21480: jig(ni)cer”,
1811/‹…›2.1843; „stolonocealnic la Adgie: med(elni)cer”, 2082/27.11.1844
(B/156).

BUZDUGAN

Din această familie, face parte și Gheorghe Buzdugan (1867-1929), fiu al sărdarului Vasile Buzdugan şi al Zoiţei Gorgos,  judecător, membru de onoare al Academiei Române, președinte al Curții de Casație și Înalt Regent al Regatului României, în perioada crizei dinastice.

FI9113F07

Printre membrii acestei familii se mai numără:

Vasilie: „pentru servicii: sărdar”,1616/22.01.1856 (C/74) – tatăl viitorului Regent.                   Costachi: „pentru servicii: ban”,681/23.05.1853;pentru servicii: spătar”,815/16.06.1853;
Dimitrie: „pentru slujba de stolonocealnic în Departamentul din Lăuntru: stolnic”,3139/15.12.1847 (A/226 v.)
Dimitrie: „director Vornicii de Aprozi: căminar”,510/01.01.1853;
Iancu: „asesor la Giudecătoria ținutului Iaşii: căminar”,723/20.05.1853(C/262)
Nicolai: „pentru slujbe: sărdar”,973/21.07.1853 (C/373 v.)
Paraschiv: „pentru slujbe: clucer”,2884/07.08.1847 (B/187)
Răducanu: „după izvod: medelnicer”; „ispravnic ținutului Vasluiu: comis”,297/04.01.1836 ; (B/191 v.)
Theodor: „samiş ținutului Botoşanii: sluger”,335/04.08.1836 ; „locoțiitoriu de ispravnic: comis”,1794/01.06.1843; „pentru slujbe: spătar”, 3097/03.12.1847(B/251)
Theodor: „dregător ținutului Sucevii: agă”,450/22.08.185; „dregător ținutului Sucevii: postelnic”,1764/17.10.1855 (C/512)
Thoma: „după izvod: sărdar”(B/245); „pentru servicii: ban”,963/26.01.1856 (C/520)
Vasile: „după izvodul din 1835: comis”; (A/54).

HASNĂŞ

„Moldovan, neam cu Domnii Callimachi, la boerie s’au ridicat de Domnul Scarlat Calimachi, pe Dumitrachi Hasnăș făcându-l stolnic, iar Mihai Vodă Sturza, făcându-l agă, pentru multele sale slujbe; au boerit pe un fiu al său și pe un nepot, fiul iconomului Neculai Hasnăș”.

Înrudirea cu familia Callimachi s-a făcut prin căsătoria unei surori a prințului Ioan Teodor Callimachi ( 1690 – 1780 ) al Moldovei, cu preotul Hasnăș.

Alti membri ai familiei:

Dimitri: „îmbunătăţit în urmă dintre cei vechi, după anaf(o)r(aoa) Sfatul(u)i: ban”;
„deregător Divanului Domnescu: agă”, 2621/13.09.1845 (A/217 v.)
Gheorghi: „pentru slujbe: sard(a)r”, 1527/20.03.1842; „şef de secsie în
Departamentul) din Lăuntru: ban”, 29/02.02.1852 (A/141)
Ioan: „samiş ţin(u)t(ului) Suceava: sluger”, 259/30.11.1835; „locu-ţiitoriu de
isprav(ni)c: cam(ina)r”, 1035/26.01.1840 (A/273 v.)
Neculai: „pomoşnic derectorului Divanului Domnesc: clucer”, 1575/26.04.1842;
„revizor Logofeţiei: sard(a)r”, 2454/05.12.1845 (B/153 v.)

 

FAMILIA AVĂDANEI

Originară din Moldova, Iaşi, familia Avădanei se ocupa, în  ultimele decenii ale secolului al XIX-lea cu negoţul de vite.

Un Sava Avădanei era căsătorit în 1910 cu Maria, fiica Maicii Elena şi sora Arhidiaconului Dosoftei Chirica.

Aceştia au fost părinţii lui Sava, mort tânăr şi ai lui Constantin ( n.1915 – m.1997).

Mort pe frontul Primului Razboi Mondial, la câteva luni dupa nașterea lui Constantin, Sava a fost urmat un an mai tarziu de “iubita Marie” așa cum iși alinta el soția în scrisorile trimise din tranșee. Aceasta a murit în timpul epidemiei de tifos din anul 1916.

Rămas orfan, Constantin a fost crescut de către unchiul sau, Arhidiaconul Dosoftei, la Mânastirea Neamț. De-a lungul anilor petrecuți aici, a învățat, conștient fiind că din cauza situației sale, studiul va fi singura cale de reușită în viață.

A cunoscut câțiva oameni deosebiți: pe viitorul Patriarh Nicodim și pe cel care, ani de-a rândul,îi va fi ca un frate, viitorul Patriarh Teoctist.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în urma participării la luptele date la Odessa, lui Constantin i-a fost conferită decorația “Bărbăție și Credință cu Spade” clasa a III-a.

În anii ce au urmat, acesta a primit “Crucea Comemorativă “ a celui de-al Doilea Război Mondial.

Dupa război, mutându-se la București, Constantin a fost numit Director de Cabinet în Ministerul Cultelor.

În 1946, cu ocazia participării la reprezentația unei piese la teatrul “Nottara”, a cunoscut-o pe tânara Elena Mărgărit, ( n. 1924 – m. 16.03.2009 ) cu care s-a și căsătorit, în cursul aceluiași an.

De la aceasta, a avut două fiice:

Mariana Avădanei – Passero (n. 1957) – Chimist, consilier juridic, titular birou de mediator, propietar restaurant „Sicilia”, director societate comercială româno – italiană, căsătorită cu Dumitru Oană, (Titi) (n. 1951) şi ulterior cu Salvatore Passero (Silvio) ( n. 1940), având din prima căsătorie un fiu.

Natalia Lăcrămioara Avădanei  (n.1951 – d.2013) – Asistentă medicală, căsătorită cu Nicolae Pleşa, având la randul lor o fiică şi 3 fii.

Fiul Marianei  este:

Eduard Andrei Oană  (n. 1979) – Consilier juridic, licențiat în științe administrative, manager, director administrativ, coordonator centru de recuperare neurologică pentru persoane cu dizabilități, formator, membru în Consiliul Director al Asociației „Niciodată singur – Prietenii Vârstnicilor”, alături de Fundația „Principesa Margareta a României”, Vicepreşedinte al Institutului de Sexologie Clinică şi Psihoterapie.

Fiii Nataliei sunt:

Nicolae (Nunu) Pleşa – Inginer IT, manager societate comercială, căsatorit cu Claudia, n. Delureanu, economist, şef de birou la C.O.S. Târgovişte, având o fiică, Ana Maria;

Crina – Asistentă medicală, având din prima căsatorie cu Marius Teodorescu, asistent medical, un fiu Cezar Nicolae; recăsătorită cu Daniel Ostafi, profesor de sport. De menţionat că acesta are la rândul său din prima căsătorie, un fiu, Vincenţiu – Marius Ostafi, diplomat, secretar II, Consul al României la Tbilisi, Georgia, şi o fiică, absolventă a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Bábes Bolyai” din Cluj.

Dan Mihai Pleşa – Asistent medical, căsatorit cu Violeta, asistentă medicală, având un fiu Mihai.

Sorin Pleşa – Asistent medical, căsatorit de două ori, mai intâi cu o juristă, membră in consiliul director al Spitalului din Găeşti şi ulterior cu o asistentă medicală.

 

FAMILIA FACCO

„Spre sfarșitul secolului al XIX-lea, prin anii 1880-1890, un val de refugiați din Italia  poposeau la Călărași, la invitația regelui Carol I, care-i adusese sa colonizeze Ialomița și care se gândise, desigur, la mana de lucru ieftină și calificată a italienilor, constructori conștiincioși și meșteri cioplitori în piatră prin tradiție. De aici, unii au fost angajați la lucrări de mari dimensiuni în București sau în orașele mari. Cei care s-au indreptat spre Târgoviște au avut în vedere importanța comunității romano-catolice din acest oraș.

În fosta capitală a Țării Românești, italienii se adaptează bine la viața economică, socială și spirituală a orașului.Vestiți constructori, stăpânind ca nimeni alții arta mozaicurilor încă din antichitate, ei iși transmit meștesugul din tată în fiu.

Grupați după regiunile de proveniență (Udine, Veneția, Roma), ei încheiau contracte matrimoniale pe criteriul vechilor legături de prietenie între părinți: De Simon cu del’Basso și cu Biani; Zaccarelli cu Listuzzi, etc. La inceput cu totul accidentale, căsătoriile mixte tind să devină un lucru obișnuit: Biani cu Roșu; del’Basso cu Alemănuț.” (Gloria Gabriela Radu – Constructori Italieni la Târgoviște).

Printre aceștia, în primii ani ai secolului XX îl întâlnim pe Riccardo Facco, (n. in 1886 – m. 1946 în Tgv.), care impreună cu fiul său Antonio era antreprenor de lucrări publice.

Ricardo a fost căsătorit în două rânduri, mai întâi cu Agnes, decedată în 1920 și ulterior cu Anna del’Antonio.

Dintre urmașii acestuia amintim alături de Antonio pe:

Giovanni, profesor de limba italiană. Acesta a profesat la Timisoara și Brașov.

Amalia, căsătorită cu Ion Boga, proprietar fabrică de mobilă.

Beatrice Vittoria decedată la București în timpul cutremurului din 1977.

Elvira, funcționară, căsătorită cu Radu Scarlat, contabil, având 2 fiice: Gloria Gabriela, muzeograf și publicist, președintele Asociației Italienilor din Târgoviște și Elisabeta (Cireșica), contabilă, căsătorită cu Constantinescu, economist, director regional al B.N.R., avînd la rândul lor o fiică, Sânziana, biolog.

Attilia, profesoară, căsătorită cu Nicolae Pascale, colonel, șef de unitate. Aceștia au două fiice: Mândra Luminița Maria, inginer constructor căsătorită cu Șelaru Ion, inginer constructor, având doi copii: Vlad și Romanița și Rodica, inginer chimist, căsătorită cu Ioan Dobrică, inginer, fiul avocatului Ilie Dobrică, director Bancă Industrială și Comercială și al doctoriței Dobrică.

 

FAMILIA PITIȘ

Primul membru al familiei Pitiș, atestat istoric, este negustorul Petru Pitiș, pomenit alături de alții în documentele  brașovene din anii 1555 – 1558, ca locuitor al „Prundului”, actuala Piață a Sfatului din Brașov .

Familia este originară din Șcheii Brașovului, iar numele unora din membrii ei încep să apară mai des în documentele vremii în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

Timp de mai bine de 250 de ani această familie a dat numeroși preoți, juriști, directori, oameni de cultură și pricepuți negustori.

Într-un interviu realizat în anul 1999, cu prilejul instalării lui Florian (Moțu) Pittiș, membru al acestei familii, în fotoliul de director al Radio România Tineret și republicat în nr.782/2007 al “Formulei As”, acesta declara:

„Tatăl meu a fost cel ce a „ținut” genealogia. Primul Pittiș despre care a aflat tata, a fost preotul Bonifachie Pitiș din Șcheii Brasovului – un stră-străbunic al meu. Atestat istoric este faptul că în grădina stră-străbunicului meu, Anton Pann i-a dat lui Andrei Mureșianu muzica pentru “Deșteaptă-te Române!”… Un fiu al lui Bonifachie Pitiș a coborat la București – și din spița asta mă trag eu…

–         Pitiș cu doi “t” e corect?

–         Nu, Pitiș cu un “t”.Cu doi de „t” l-a scris jandarmul care mi-a făcut actul de naștere. Și tatălui meu i-a fost un fel de lene să îndrepte această greșeală. Așa că pentru unii – eu sunt Pitiș cu doi de „t”. A mai existat un Pitiș la Târgoviște – care a avut hotelul și sala de teatru “Pitiș”. Familia noastră a fost mare și destul de răspândită…”

Mai mult de atât, referindu-ne la cele relatate de Florian Pittiș, am găsit detalii importante într-o consemnare autobiografică manuscrisă a discipolului lui Anton Pann, George Ucenescu, angajat al bisericii “Sf. Nicolae” din Șcheii Brașovului, consemnare aflată în prezent între documentele aparținând muzeului “Casa Mureșienilor” din Brașov:

“ Poetul Andrei Murășanu, ca rudenie cu parohul Bonifatie Pitiș, venea vara des la grădina parohului pentru aer și pentru cireșe. Sosind furiosul an 1848, poetul căuta o melodie după care să compuie pentru acest an un sonet care să se cânte între amicii ce era să se adune la grădina parohului pentru o petrecere de seară cu mâncări și beuturi în onoarea cireșelor. Am cântat multe cantece de probă, iar sosind la următorul cânt, “Din sânul maicii mele” și cântându-l, a rămas poetul pe lângă această melodie”.

Bunic sau unchi al lui Bonifachie Pitiș a fost preotul și ulterior protopopul Voina Pitiș. Numele acestuia este legat de construcția Bisericii “Sf. Treime pe Tocile” din Șcheii Brașovului.

În 1819 s-au ridicat în curtea bisericii „Sfânta Treime” două chilii, prin strădania primului paroh, Voina Pitiș. La altarul noii biserici au slujit printre alții și nepoții acestuia, Bonifatie Pitiș și Dimitrie Orghidan, acesta din urmă, provenind dintr-o veche familie de negustori de origine aromână, venită în Ardeal în primii ani ai secolului al XVIII-lea, dar având strămoși atestați istoric încă din sec. al XVII-lea.

Între numele înscrise pe crucile din cimitirul bisericii aflăm pe cel al preotului Bonifatie Pitiș și al lui Vasile Greceanu, ginerele lui Andrei Mureșianu.

Este cazul să amintim și câțiva membri ai unor neamuri cu care familia Pitiș s-a înrudit de-a lungul timpului:

 Rudolf Orghidan 1797-1862 – Mare negustor transilvănean, sprijinitor al culturii românești în Brașov.

 

36335688_2208271359199473_1731312849004789760_n

 Ana, n.  Alexe Hagi Petkoglu soția marelui negustor Rudolf Orghidan. Portretul, realizat în anul 1831, este expus în Muzeul Național de Artă al României.

 

Soţia sa, Ana, n.  Alexe Hagi Petkoglu s-a implicat, la rândul ei, în diferite activităţi sociale. In 1849 lansează un manifest de asociere a femeilor române într-o societate, iar la 24 martie 1 850 este aleasă casieră, iar împreună cu Maria Nicolau (născută Cepescu,
bunica Victoriei Ioan, măritată cu negustorul Gheorghe Orghidan) şi alte doamne iscăleşte statutele ” Reuniunei Femeilor Române pentru creşterea fetiţelor orfane sărace şi mai întâi a acelora ai căror părinţi au căzut în revoluţia româno-transilvăneană din anul 1848 – 1849 „. După şase ani, în 1856, a fost aleasă „prezidentă”, funcţie din care a demisionat în 1858 când s-a mutat, cu soţul ei, în Bucureşti.

Radu Orghidan născut la Braşov şi decedat, ante 1898, în Bucureşti . El a fost căsătorit cu Smaranda fiica pitarului P. Popescu, decedată în 1898. Absolvent al Facultăţii de Drept din Viena a profesat, în Bucureşti, ca avocat specialist în probleme comerciale.
Acest Radu Orghidan împreună cu un anume Ion Orghidan, îşi face reclamă în diferite publicaţii  că de la Sfântul Gheorghe 1886 şi-au mutat birourile de avocatură în Calea Victoriei nr. 30.

Inginerul Constantin Orghidan era fiul lui Constantin R. Orghidan şi al doamnei Eufrosina Orghidan, n. Grozovici, sora doctorului Calistrat Grozovici. Prin soția sa Marta, n. Pilidi/ Pilidis, s-a înrudit cu familiile Petrocochino, Lahovari, Amira, Boteanu, Corbescu, Hiottu, etc.

Unul dintre cei mai bogați oameni ai României anilor ’20, cu o cultură extrem de vastă, omul de afaceri își permitea să achiziționeze orice piesă deosebită, oricând, la orice preț. De aceea, de-a lungul vieții, Orghidan a creat o colecție extrem de valoroasă de monede bizantine din aur și argint, dar nu numai.

Orghidan era atât de cunoscut pentru achizițiile sale de mare importanță, încât casele de licitații din Vest îi trimiteau anticipat, la București, cataloagele cu piesele care urmau a fi vândute, iar colecționarul trebuia să evalueze calitatea cataloagelor, dar și să își exprime dorința – dacă îl interesa ceva – de a cumpăra o piesă înainte ca aceasta să fie supusă „duelului” public al licitației.

Biblioteca Academiei Române a primit din partea lui Constantin Orghidan aproximativ 10.000 (!) de artifacte valoroase adunate de antreprenor de-a lungul vieții, donate instituției în anul în care acesta a trecut la cele veșnice, 1944.

Cea mai spectaculoasă și cunoscută piesă din colecția donată este Marea Camee a României (posibil secolul IV d.Hr.), a treia ca mărime din lume, potrivit Bibliotecii Academiei Române.

Constantin-Orghidan-slider

Cameea este realizată din sardonix policrom (are nuanțe de maro, brun-violet, verde-brun, alb și alb-roșcat) și reprezintă apoteoza unui cuplu imperial. Reprezentantul Bibliotecii Academiei Române opinează că, la origini, piesa a fost pictată, așa cum sunt și alte mari camee din lume. Dimensiunile spectaculoasei piese sunt rar întâlnite în cazul artifactelor similare – 17,5 cm x 13,6 cm x 13,6 cm și o greutate de 905 grame.

Marea-Camee-a-Romaniei-1

Marea Camee a Romaniei.

Marea Camee a României înfățișează două acvile cu aripile desfăcute, ținând în gheare o ghirlandă de frunze și fructe. Aceste două păsări susțin busturile celor doi soți imperiali, cel mai probabil Iulian Apostatul (331 – 363 d.Hr.) și Flavia Elena, sora lui Constantius II. Cei doi s-au căsătorit în anul 355, când Iulian Apostatul (ultimul împărat roman păgân) a fost învestit ca Caesar. Faptul că împărăteasa este reprezentată în această piesă arată că a murit înaintea soțului său și că cel din urmă nu s-a recăsătorit.

În prezent, Colecția Orghidan este adăpostită de Muzeul Național de Istorie al României.

Acad_Iacob_Muresianu

Academicianul Iacob Mureșeanu

 

gt1846

 

Iacob Mureșeanu (1812-1887), proprietarul “Gazetei Transilvaniei” și academician. Căsătorit cu Sevastia Nicolau, a cărei rudă, Eufrosina, membra a importantei familii brașovene Ciurcu, a fost mama lui Zoe Voinescu ce se va căsători la rândul său cu negustorul Nicolae Dima    ( 1786 – 1852).

 

CasaMuresenilor1

Casa Mureșeanu, astăzi, Muzeul Imnului Național.

 

casa-muresenilor_1066

Casa Mureșenilor, interior de epocă.

Aceștia vor fi părinții compozitorului Gheorghe Dima (1847 – 1925), căsătorit mai întâi cu Maria Florian, membră a familiei Ciurculeștilor și ulterior cu Maria Bologa, fiica lui Iacob Bologa, consilier aulic al Transilvaniei și vicepreședinte al societății A.S.T.R.A.

Prin aceasta, familia Mureșianu s-a înrudit cu Sextil Pușcariu, marele lingvist și academician, și cu Ioan cavaler de Pușcariu, înnobilat prin decret al împărătesei Maria Tereza, căsătorit cu Stana Circa de Gambutz, al căror fiu a fost printre alții, cavalerul Iuniu de Pușcariu, vice –  consul la Tanger. De asemenea, cu familia boierească Buiucliu din Moldova, în urma căsătoriei Doricăi Pușcariu , sora lui Sextil Pușcariu, cu generalul Iorgu Buiucliu.

Andrei Mureșianu (1816 – 1863) fiul lui Toader Mureșianu și al Eftimiei Sărățeanu, absolvent al Facultății de teologie din Blaj, a lucrat printre altele ca traducător gubernial la Sibiu. El este autorul poeziei “Un răsunet” care va deveni dupa 1989, sub denumirea “Deșteaptă-te Române!” imnul de stat al României.

Ca o paranteză, vom aminti  faptul că în studiile sale, cunoscutul istoric Alexandru Filipașcu (n. 1902 – m.1952) a identificat familia Mureșianu ca fiind o ramură a familiei nobiliare maramureșene Chindriș, alias Balea de Ieud, cu noblețea reconfirmată la 1752, care la rândul ei, descinde în linie directă din Sas, fiul lui Dragoș Vodă, descălecătorul Moldovei (sec. al XIV-lea). Tot din familia lui Dragoș Vodă ( Dragfi ) face parte și Bartolomeu Dragfi (n. 1447 – d. 1501), Voievod al Transilvaniei (1493 – 1499) și Comite al Secuilor (1479 – 1488), numit în Letopisețul anonim, „cuscru cu Ștefan Vodă” (Ștefan cel Mare).

Nicola Duma venit în Brașov în 1709,  căsătorit cu Zamfira, din stravechea familie nobilă făgărășeană Mone de Also – Venicze (Veneția de Jos).

Medelnicerul Dumitrache Duma.

Ion (Enache) Nicolau Dimitropol, nãscut 1786, decedat 1868 ( descendent al familiei von Duma, înnobilată de Impăratul Austriei la 1734 ) a luat, dimpreunã cu fratele sãu, numele Dimitropol (ceea ce în grecește înseamnă: fiul lui Dumitru), pentru a se deosebi de ceilalți Nicolau, înrudiți sau străini. Cãsãtorit cu Luxița,  fiica clucerului Iordache Niculescu din Câmpina.

Anastasia Nicolau, căsătorită la 1772 cu Pană Cernovodeanu, fratele „Arhon Serdarului” Constantin Cernovodeanu.

Ecaterina Nicolau, căsătorită la 18 mai 1788 cu munteanul Hagi Dimitrie Bobescu, tatăl serdarului Constantin Bobescu, înrudiți printre altele și cu familia Cantacuzino.

Polixena Nicolau, căsătorită cu Nicolae, boernaș și magistrat în Câmpina.

Mihail Nicolau, stabilit la Câmpina, apoi la Târgoviște, cãsãtorit cu Sultana, fiica lui Anastasescu și a Tudoriței, din neamul boierilor Balaoriu din Ploiești.

Gheorghe Nicolau (1770-1851) căsătorit cu Maria Lecca, mătușa pictorului Constantin Lecca.

Vasile Nicolau Dimitropol, om politic, primar al orașului Târgoviște, prefect, deputat și senator în Târgoviste și București.

Dintre urmașii lui Bonifachie Pitiș, unul a venit la București. Din acesta a descins Nicolae Pitiș, care a fost, în perioada interbelică comandor aviator, șef de școală de pilotaj, comandant de escadrilă:

“A  schimbat garda la palat, a luat masa cu regele – de fapt cu amândoi. Și cu… Carol al II-lea și cu Mihai” (Formula As-nr. 782/2007).

Căsătorit cu Ana, care a avut până în 1953 un atelier de croitorie. Aceasta a lucrat o perioada și ca secretară de școală.

Fiul acestora a fost celebrul Florian Pittiș (04.10.1943 – 05.08.2007), omul care a marcat o generație. Acesta a fost actor la teatrul “Bulandra”, regizor, traducător, cântăreț de muzică folk, o voce nelipsită a “Teleenciclopediei”.

Întemeiază în 1992, împreună cu Mircea Baniciu, Mircea Vintilă și Vladi Cnejevici, formația “Pasărea Colibri” în care activează până în 2001.

A avut propria emisiune radiofonică: “Pittiș Show”. În 1998 a devenit director al postului Radio România Tineret. A fost căsătorit cu Niculina (Anda), educatoare.

Primul membru al familiei menționat pentru întâia dată în Târgoviște, a fost pe la 1870, Tudorache Pitiș, proprietarul hotelului și teatrului Pitiș.

Printre neamurile cu care ramura târgovișteană a familiei s-a înrudit, amintim:

Familia Athanasiu, din care Dimitrie Athanasiu a fost primar al orașului în perioadele: 19.11.1898 – 20.05.1899 si 24.11.1902 – 11.01. 1904.

331569_287405891286039_1174596799_o

Fosta casa Athanasiu – Pitiș (c. 1890).

Familia de negustori și magistrați Slavu din care Petru Slavu a fost Primar al Târgoviștei în 1938.

Familia Nogy, din care Gheorghe Nogy a fost director al Termocentralei Doicești.

Familia Chiriachez.

Familia Calafeteanu, prin procurorul Calafeteanu, Mirela Calafeteanu, medic, consilier în cadrul Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița, doctor în Oloron – Sainte – Marie, Franța și Alexandra Calafeteanu, designer vestimentar și fashion editor al revistelor ” Diva ” și „Unica”.

Este de menționat faptul că la 1787, clădirea viitorului hotel exista și se afla în posesia Biv- vel Serdarului Dumitrache Papazoglu ce o cumpărase de la Căminarul Geartoglu și care la rândul lui achiziționase terenul și Biserica “Sf. Nicolae” aflată pe el, de la mânăstirea “Hurezu”.

În 1880, Constantin Gheorghe Cosma vinde lui Tudorache Pitiș hotelul “Filip”, cumpărat de la proprietarul ce-i dăduse numele în 1873.

img_3963

Hanul Pitiș

Potrivit actelor, “hotelul situat în suburbia Stelea se compunea din 2 etaje cu 12 camere în etajul de sus plus alte 2 dependințe și 4 prăvălii, având și cinci camere ale lor la etajul de jos, alte șapte odăi pe ambele părți, în curte, tot etajul de jos, cu grajd, o magazie, un șopron, trei pivnițe plus alte dependințe”.

Dupa 1890, printre evenimentele importante desfășurate în oraș, un loc aparte il ocupau spectacolele organizate la Teatrul Pitiș, găzduit în clădirea hanului.

În 1914, terenul și clădirea se aflau în posesia lui Dumitru Pitiș, pentru ca în 1931, acesta să se afle în proprietatea lui Constantin D. Pitiș.

Frații lui Constantin, fiii lui Dumitru Pitiș au fost Dumitru, Nicolae, cunoscut avocat și Paul Pitiș, moșier.

Acesta  a fost căsătorit cu Vasilica (Sica) Pantelimon, al cărui tată era, la începutul secolului XX, inspector financiar.

Dintre urmașii acestuia din urmă amintim pe:

Ionel Pitiș, inginer, director “Steaua Electrică”- Fieni, consilier local, proprietar fermă pomicolă și zootehnică, căsătorit cu Agatia, farmacistă, fiica Titei, născută Dinu-Dorobanțu și a subofițerului Roșu.

Mirela Pitiș, ingineră, căsătorită cu Crișu Pavlovici, proprietari depozit en – gros.

Georgian Pitiș, inginer, căsătorit cu Corina Dumitru, ingineră.

Rodica Pitiș, funcționară, căsătorită cu Valentin (Țuțu) Grozescu, arhitect, director al Institutului de Proiectări Dâmbovița.

Gheorghe Pitiș, (Gigi) inginer, având 2 fii, Paul și Bogdan, medic.

Reclame